JUDITH STATE
Dansatoare profesionistă și coregraf emergent, cu o pregătire de bază în dansul clasic și licența în limbi străine, Judith este într-un continuu proces de schimbare și asimilare, încercând să experimenteze și să combine cât mai multe stiluri de dans, urmând cursuri de pregătire în țară dar mai ales în afara ei.
Din anul 2012 este inițiatoare a DaDans Project și Flashmob România sub umbrela cărora, implicată în dezvoltarea și suținerea comunității artei contemporane, organizează stagii de pregătire profesională adresate dansatorilor profesioniști, susținute de coregrafi internaționali. În 2014, cu spectacolul Magnetic Fields, a realizat prin DaDans prima co-producție româno-germană cu compania de dans subsTANZ a coregrafului Massimo Gerardi, cu care se află deja la cea de a treia colaborare (Depeche//Dance, 2009, INSIDE/KillingTime, 2012 – Teatrul Odeon și Magnetic Fields – Heidelberg/Dresda/Köln și Teatrul Odeon).
DESCRIERE CURS
Vă așteptăm la un nou modul de dans contemporan pentru începători/intermediari, coordonat de Judith State.
Cursul va include exerciții tehnice, floor work, partnering, improvizație, joc, relaxare și respirație.
“Vom încerca să punem scuturile deoparte, să ne asumăm vulnerabilitatea și să ne permitem să stăm în fața propriei persoane, liberi, dezbrăcați de gânduri și pregătiți să ne exprimăm sentimentele prin mișcare.”
Vrei sa participi la un curs de dans contemporan?
Apasa butonul de mai jos ca sa vezi lista de cursuri disponibile in acest moment si hai pe la noi sa simti atmosfera #LINOTIPica.
PORTOFOLIU CURSURI
Afla aici ce cursuri am organizat pana acum