Stabat Mater de azi este un spectacol de dans contemporan creat pornind de la lucrarea preclasică Stabat Mater, compusă de Giovanni Battista Pergolesi în secolul XVIII, referindu-se la suferința mamei lui Iisus, atunci când fiul ei este răstignit pe cruce.
Spectacolul aduce în prim plan relația dintre Maria și fiul său, într-o formă reprezentativă dansului contemporan. Cercetarea coregrafică pornește de la puținele referiri biblice și științifice despre Maria și impactul ei în dezvoltarea lui Iisus.
Conceptul regizoral dezvoltă și amplifică această legătură și o evidențiază prin alăturarea conceptului coregrafic unui contemporan vizual în care nu mai vorbim despre moartea corpului ca sacrificiu suprem, vorbim despre o constantă răstignire a ego-ului, răstignire pe care o putem percepe cel mai puternic prin liniștea din interior, acolo unde gândul și cuvintele nu mai sunt prezente.
Acolo se află doar acceptarea emoției, frecvența ei și energia. În concret, azi toți suntem Maria și fiul ei, cu aceeași poveste, fără poveste.
Despre ce este vorba de fapt? Nicio vorbă. Dans contemporan. Muzică preclasică interpretată live. Despre viață si înalțare prin acceptarea emoțiilor.
Răstignirea contemporană nu reprezintă decât refuzul de a lasa lucrurile să se întâmple și de a le accepta necesitatea.
***Spectacol premiat la Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice cu Premiul pentru cel mai bun spectacol 2018